Vinul are o culoare galben-verzuie și o usoară perlație. Primul nas e proaspăt, amintind de iarba proaspăt cosită, flori de câmp și citrice, este discret și cuminte, dar degajă note de prospețime și fructuozitate, care fac casă bună cu senzația de verde crud. În gură aciditatea e foarte plăcută, alcoolul fiind bine integrat. Evoluția e una foarte interesantă. După ce-l gustați redescoperiți arome de fructe "galbene": pere și ananas, iar pe final grapefrut. Un vin foarte echilibrat, foarte uşor, un vin de 13% gradație alcoolică, însă această tărei aproape că nu se simte.
Cultivat în primul rând în podgoriile Sarica-Niculiţel pe dealurile Somovei, are un gust puternic ce se potriveşte meselor îmbelşugate şi mai ales peştelui gras. Viguros, uşor primitiv, rece, băut lângă nişte scrumbii sau somn la grătar făcut în spuză pe malul Dunării, acolo unde este de altfel cel mai bine făcut la noi în ţară, este o desfătare.
Romania, Tulcea, Somova
Soiul de struguri: Riesling cu Aligote
Culoarea sa este una clasică, un galben discret, cu unele reflexe verzui.
Buchet intens cu arome florale și citrice, complexe.
Aromele sale amintesc de piersică, drojdii, gutuie și biscuiți, iar gustul lejer are o aciditate moderată și o mineralitate pietroasă.
Se recomandă cu aperitive și preparate pe bază de pește.
Podgoria Sarica Niculițel. 13% alcool.