Comandă de minim 250 RON și ai TRANSPORTUL GRATUIT!

Luiza Zan și Sorin Romanescu – Colinde și povești de Crăciun

2900 lei

(0)

2 în stoc

Timp de livrare estimat: 1 - 3 zile lucrătoare
Livrare gratuită la comenzile de minim 250 RON.

„Concepţia acestui produs muzical s-a voit de la început una simplă din punct de vedere al discursului muzical şi al orchestraţiei pieselor. Fără a deborda în accente sintetice, muzica se limitează la posibilităţile naturale ale ghitarei acustice şi ale vocii, completările fiind făcute pe alocuri de percuţii sau mijloace sonore specifice naturii sau contextului în care au fost folosite (de exemplu zgomotul paşilor în zăpadă, al vântului care leagănă bradul, al copiilor care se joacă în zăpadă etc.).

Fără a pierde din diversitate, piesele sunt adaptate formulei de duo, cu tempo moderat şi fără accente de forţă, dar de o mare intensitate sentimentală, reflectând întregul ansamblu emoţional propriu sufletului celor doi artişti.

Culegerea de colinde şi poveşti sunt însumate pentru a fi oferite ascultătorului de jazz care preferă să i se cânte în limba română şi asumate de către cei doi protagonişti ca fiind o expresie fină a credinţei lor în magia sărbătorilor de iarnă.”

Luiza Zan

Stele-n cer şi Leru-i Ler

Şuierat însingurat de aspru crivăţ… urme de paşi răzleţi prin nămeţi…un lătrat îndepărtat pe înnoptat… Altfel spus, anotimp de legendă amintind la fiece fine de an că, acum mai bine de două milenii, Domnul nostru Iisus Hristos venea pe lume în Bethlehem.
Povestea Naşterii creştine se deapănă în cotinuare, înfăţişată în sensibile, învăluitoare colinde: de astă dată auzim ecouri de Crăciun mai puţin cunoscute, vibraţii unduitoare de suflet înnobilînd sentimentul evocator al tradiţiei. Ne sunt acestea împărtăşite cu înfiorată emoţie de glasul nepereche al Luizei Zan însoţită de luxuriantul vestiment armonic ale cărui falduri se insinuează subtil pe coardele ghitarei lui Sorin Romanescu.
Auzit-am în viaţa mea multe, variate colinde, în multe, şi mai variate interpretări – dar arareori ne este prilejuit să ascultăm tălmăciri atît de fermecător de sincere, de fireşti, de suav arcuite precum cele de faţă. Ele desenează în necuprinsele spaţii ale imaginaţiei vise cu fulgi de nea, clinchet de zurgălăi, brad în casă aromind a verde cetină sub care se adună, cuminţi, dorinţele noastre de Crăciun, mărturisite ori ba.
Florian Lungu

Componenta Trupei:

Luiza Zan – voce
Sorin Romanescu – ghitare

PIESE :
1. Prolog
2. La casa cu măr rotat
3. Seara de Crăciun
4. Leagănă-te legănel
5. Vis cu fulgi
6. Dorinţe de Crăciun
7. Crăciun, Crăciun – Zurgălăi
8. Ningea
9. Cine are brad în casă
10. Nu e Crăciun fără tine
11. 11. Crăciun – Epilog

Soft Records, 2010

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Luiza Zan și Sorin Romanescu – Colinde și povești de Crăciun”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ești pasionat de cafea și delicatese?

Abonează-te la newsletter pentru noutăți despre cafele rare, produse noi și evenimente dedicate culturii cafelei.

ACCOUNT
Wishlist
Autentificare
Creează un cont

Datele dumneavoastră personale vor fi utilizate pentru a vă oferi o experiență de utilizare pe acest site web, pentru a gestiona accesul la contul dumneavoastră și în alte scopuri descrise în politică de confidențialitate.

Recuperare parolă

Ai uitat parola? Te rog să introduci numele tău de utilizator sau adresa ta de email. Vei primi o legătură prin email pentru a crea o parolă nouă.

ÎNAPOI

Luiza Zan și Sorin Romanescu - Colinde și povești de Crăciun

2900 lei

2 în stoc

COȘ DE CUMPĂRĂTURI 0
VIZUALIZATE RECENT 0

Anunț

Din cauza temperaturilor ridicate din următoarea perioadă, produsele sensibile la căldură, precum dulciurile și alte produse perisabile, nu mai pot fi livrate prin curier.

Acestea pot fi achiziționate în continuare din magazinele noastre fizice, în limita stocului disponibil.

Adăugat în wishlist! VEZI WISHLIST
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.